februarie 11, 2011

uitată de timp

De mult nu s-a mai aşternut liniştea în viaţa mea. Sunt aproape şapte luni de zile de cand mă lupt pentru ceva bun, pentru un suflet cald şi bun. Şapte luni în care am simţit o fericire pură şi fară durere...am uitat de regrete şi de lucrurile rele, doar datorită lui. Sunt într-o pasă rea acum, am ajuns într-un punct în care mi-e teamă de ce va urma, mi-e teamă de gândurile care încep să reapară...trecutul mă urmăreşte? sincer nu-mi doresc asta, ar fi o durere prea mare să ştiu că de fapt, trăiesc fără să-mi dau seama că durerea încă există în sufletul meu..iar la o discuţie aprinsă încep să eman durerea simţită cândva. Nu pot compara intensitatea, dar parcă îmi vărs mânia pe el, şi resimt aceaşi neputinţă în a opri totul...e totul întortocheat, nici eu nu-mi pot da seama..sunt confuză.
Răsuflu din greu şi parcă-mi vine să cer ajutor, parcă am mai fost în aceaşi situaţie dar diferă persoanele.Parcă şi parcă, dar totuşi ce-i real? am ajuns să-l respir, să-mi curgă prin vene şi să simt un gol fară el, da, iarăşi m-am pierdut şi sunt nesigură...mă agăţ de fapte să nu o iau razna...imi zic ca nu va mai fi la fel ca o dragoste adolescentină, ci din contra, ceva mai real decât atât, ceva mai frumos şi mai puţin dureros. Nu vreau să mă chinui şi să gândesc prea mult deşi asta fac...să cred în iubire cu tot sufletul? sau să păstrez o fărâmă de neîncredere? .....

3 comentarii:

lidude_born spunea...

Sa crezi :P

Anonim spunea...

Mi-ar placea sa te pot strange in brate si sa iti spun apoi „O sa fie bine!” Or sa treaca si norisorii, ai sa vezi!

Bebe spunea...

iar tu esti..?:)

Etichete